Răsfăț pentru patrimoniu - grup 6 persoane

3,600.00 lei
Per person

Anul acesta, restricțiile de călătorie și măsurile de distanțare ne-au ținut departe de călătorii și de patrimoniu. Și, pe mulți dintre noi, chiar și departe de cei drag. Cum ar fi dacă ți-am spune că vara aceasta poți să călătorești, să petreci timp de calitate cu cei dragi și să pui umărul la salvarea patrimoniului … toate în același timp?

Te invităm să dăm împreună startul experiențelor Castle Break și să pășești alături de noi pe urmele patrimoniului din Băile Govora! Îți oferim o experiență culturală completă într-una dintre cele mai pitorești stațiuni balneare din România, pentru tine și prietenii tăi. Nu vor lipsi informațiile documentate despre arhitectura și patrimoniul local, mâncarea bună savurată pe îndelete și (cum altfel?) o degustare de vinuri nobile pe dealurile Drăgășaniului. 

Turul poate fi organizat în oricare dintre zilele de sâmbătă și duminică din perioada 18 iulie - 2 august 2020. În cazul mai multor solicitări pentru aceeași dată, vom acorda prioritate grupului care rezervă și achită primul. 


1

Răsfăț pentru patrimoniu

Descoperă Băile Govora într-o experiență CastleBreak de o zi, cu ghid, transport și masă incluse, pentru tine și alți 5 prieteni. 

2

Carte poștală în ediție limitată

cu dedicație din partea echipei Studio Govora.

3

Sticker în tiraj limitat

special numerotat pentru tine.

4

Numele tău, pe Vila Ivanovici

Într-o proiecție realizată de echipa Amural și transmisă live pe 9 august.

5

Mulțumiri

Echipa Studio Govora îți va menționa numele pe site și vei primi un certificat electronic de donator. 

Round trip total distance