Peisaj Cultural în Munţii Apuseni

Mergem în Munţii Apuseni pentru a descoperi adevărata comoară a Roşiei Montane: peisajul său cultural, nu demult propus pentru includerea în patrimoniul UNESCO. Descoperim castelele de la poalele Apusenilor, vizităm Cealaltă Capitală şi ne delectăm cu preparate naturale gătite în gospodării tradiţionale.

Plecare: București

Durata: 3 zile

Data: 3-5 iunie

Încheiere inscrieri: 23 mai

Data limită achitare avans: 25 mai

Traseu: București → Sibiu → Simeria → Mintia → Roşia Montană → Alba Iulia → Răşinari → București

Contribuție: 575 lei

Dacă nu mai sunt locuri libere vă puteți înscrie pe lista de așteptare trimițând un e­mail cu numele și datele de contact la castlebreak.ro@gmail.com

Vă asigurăm că vom face tot posibilul să suplimentăm locurile.

Toate locurile sunt ocupate

Ziua 1: București → Sibiu → Simeria → Mintia → Roșia Montană

 Castelul Gyulay din Mintia

06:30: Ora estimată pentru plecarea din Bucureşti.

Sibiu. Timp liber. Masă de prânz.

Facem un prim popas în Sibiu, unde ne bucurăm de timpul liber pentru vizitarea oraşului sau pentru masa de prânz.

Simeria. Vizităm Parcul Dendrologic.

Aflăm povestea unui nobil pasionat de biologie şi savurăm o plimbare prin parcul pe care acesta l-a început în jurul conacului său şi care, astăzi, este cel mai mare arboretum din România.

Mintia. Vizităm castelul Gyulay Ferencz.

În Mintia continuăm călătoria pe urmele nobilului pasionat de biologie, fiind întâmpinaţi de proprietarii castelului. Nu înainte de a pleca, aflăm de ce arborii din parcul castelului purtau nume de scriitori.

Cazare și cină tradiţională în Roşia Montană.

După un drum lung, ajungem în inima munţilor, unde suntem aşteptaţi la cină.

Proiecţii de filme documentare despre Roşia Montană.

Prietenii noştri roşieni ne pregătesc o seară cu proiecţii de filme despre Roşia Montană, ca o avanpremieră a zilei următoare.

Ziua 2: Roșia Montană

Roșia Monată | Foto: Lorin Niculae
 Mic dejun

Petrecem întreaga zi în Roșia Montană, pentru a-i descoperi, pe îndelete, frumusețea. 

Vizităm Muzeul Mineritului Aurifer.

Coborâm în galeriile romane şi explorăm tunele săpate cu dalta şi cu ciocanul în urmă cu aproape 2000 de ani.

Facem un tur al satului.

Descoperim caracterul multietnic şi multiconfesional al satului blocat în dezvoltarea sa de la rural la urban şi aflăm despre eforturile întreprinse de comunitate pentru revitalizarea zonei.

Atelier gastronomic.

Pentru că explorarea frumuseţii locului trebuie făcută prin toate simţurile noastre, localnicii ne vor dezvălui câteva din secretele bucătăriei roşiene.

Tur al tăurilor şi al împrejurimilor.

Urcăm culmile domoale ce înconjoară Roşia pentru a ne bucura de o panoramă asupra localităţii şi descoperim lacurile artificiale care alimentau cândva sistemele de extragere a aurului.

Cină, povestiri în jurul focului.

Ne strângem seara în jurul focului să stăm de vorbă cu localnicii despre problemele şi perspectivele comunităţii.

Ziua 3: Roșia Montană → Alba Iulia → Răsinari → București

 Peisaj Roșia Montană

Mic dejun

În zorii zilei ne luăm la revedere de la locurile şi oamenii dragi şi coborâm şi noi din munţi.

Alba Iulia. Vizităm cetatea Alba Iulia.

Aflăm despre ingineriile marchizului de Vauban şi descoperim Cealaltă Capitală.

Răşinari.

Luăm prânzul într-o gospodărie ţărănească din Mărginimea Sibiului. În mod firesc, masa este pregătită cu ingrediente din curțile și grădinile localnicilor. 

21:00: Ora estimată pentru sosirea în București.

 Pentru traseele din Roşia Montană recomandăm încălţăminte adecvată (bocanci) şi o condiţie fizică acceptabilă pentru deplasare în zone deluroase pe drumuri de ţară şi pe poteci montane. Cazarea se va face în camere de 2, 3 sau 4 persoane în gospodării tradiționale, cu acces la baie, condiţiile de cazare putând diferi.

Promitem o experiență inedită și o (re)descoperire profundă a spiritului autentic al locului. 

Contribuția include:

Transport cu autocarul 3*, cazare 2 nopți cu mic dejun și cină, însoțitor de grup, tururi ghidate, ghizi locali.

Contribuția nu include:

Taxele de acces la obiective, mesele de prânz, picnicurile și alte cheltuieli personale.

Important:

În cazul în care grupul este mai mic de 20 de persoane se percepe o taxă suplimentara de 15 RON/persoană. În cazul în care nu se întrunește numărul minim de participanți (15), turul poate fi anulat. Anularea va fi comunicata celor înscriși cu cel puțin 7 zile înainte de data turului.

După completarea formularului de înscriere veți primi un e-mail cu detalii despre finalizarea rezervării. NU UITAȚI SĂ VERIFICAȚI ȘI ÎN FOLDERUL „SPAM” SAU „UPDATES”!

Toate locurile sunt ocupate

Dacă nu mai sunt locuri libere vă puteți înscrie pe lista de așteptare trimițând un e­mail cu numele și datele de contact la castlebreak.ro@gmail.com

Vă asigurăm că vom face tot posibilul să suplimentăm locurile.

Comentarii

Lasă un răspuns